ad-dushk-ad

zilele în care putea să iubească erau cele de la sfârşitul lunii şi atunci se plimba prin apartament cu braţele deschise şi mângâia în treacăt sufletele care nu ştiau să se spargă singure. eu stăteam deoparte şi-l priveam cum iubea biblioteca, masa şi patul, şi-mi doream să fiu şi eu din lemn. apoi mă deghizam în geam ca să mă vadă. îmi lipeam sufletul de perete şi-mi deschideam braţele parcă pentru prima dată de când îmi căzuseră aripile fără