O dimineata dubla?

E dimineaţă...ştiu asta deoarece alarma a început să-şi cânte melodia enervantă. Încă nu doresc să plec din tărâmul viselor, aşa că apăs butonul pentru amânare. Dar ce reprezintă 10 minute?! Aproape când păşeam înapoi în vis, melodia enervantă începe să spargă din nou tăcerea şi întunericul din cameră. Mă trezesc buimacă şi merg să-mi pun de o cafea, apoi încep să mă pregătesc. Mă gândesc la tine, în timp ce-mi trag blugii peste coapse şi aleg o bluză oarecare din şifonier. Mi-aş dori să fii aici...dimineţile ar fi mai însorite şi dulci cu tine. Dar nu eşti. Probabil încă dormi şi mă visezi printre aşternuturi, într-un alt oraş la fel de enervant dimineaţa când nu suntem împreună. Contrar distanţei, eu te simt aproape. Trupul meu încă mai simte braţele tale înfăşurându-l, buzele tale alintându-l...Îmi place să-mi imaginez că dormi printre cearşafurile mele, de aceea mă mişc în linişte prin casă pentru că nu vreau să te trezesc. Pun de o cafea dublă şi pregătesc un mic dejun pentru doi...

În timp ce sorb din cafea cu lăcomie, singură, şi-mi alint papilele cu gustul ei amar, visez la tine. În reveria mea, se face că mă apropii de tine lin, te sărut pe frunte, pe nas şi pe buze, şi îţi spun că e timpul să te trezeşti. Tu nu vrei să faci asta, aşa că mă tragi alături de tine printre aşternuturi. Îmi răpesc 10 minute din timp( pe care o să-l recuperez alergând spre destinaţie) pentru a sta în braţele tale şi aţi săruta buzele şi ochii somnoroşi...

Termin ultima gură de cafea, mă ridic şi plec. Tu nu eşti aici să am o scuză de 10 minute... Vântul aspru al dimineţii îmi plesneşte, şi totodata, îmi alintă faţa cu delicateţe. E un răsărit ciudat. Cerul este întunecat şi supărat, iar în loc de soare e doar un orizont sângeriu...